Ce sunt infecțiile nosocomiale sau intraspitalicesti, legislație si consecințe juridice

infectii intraspitalicesti

Infecțiile nosocomiale reprezintă o problemă de sănătate publică majoră, fiind o cauză importantă a morbidității și mortalității pe plan mondial.

Ce sunt infecțiile nosocomiale?

Infecțiile nosocomiale (infecții intraspitalicești) sau infecțiile asociate asistenței medicale sunt infecții dobândite de pacienți, de personalul medical sau vizitatori în spitalele publice sau private, ori în alte servicii de asistență medicală, inclusiv clinici ambulatorii și centre de îngrijire pe termen lung, cum ar fi centrele de îngrijire medicală și serviciile de recuperare medicală.

Infecții nosocomiale – legislație

Până la data de 7 octombrie 2016, piesa legislativă care servea drept ghid pentru descoperirea de infecții nosocomiale era Ordinul 916 din 2006 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale în unităţile sanitare, emis de Ministerul Sănătății. Important de precizat este că acest ordin își găsește aplicabilitate în cazurile în care pacienții au contactat bacterii nosocomiale în timp ce ordinul era în vigoare (perioada 2006-2016).

În prezent, reperele pentru diagnosticarea infecțiilor intraspitalicești le oferă Ordinul 1101/2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare, emis de Ministerul Sănătății, în vigoare din 7 octombrie 2016. Potrivit acestei norme legislative, definițiile de caz utilizate pentru supravegherea infecţiilor asociate asistenţei medicale sunt cele prevăzute în Decizia 2012/506/UE.

Conform informațiilor oferite de Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor, infecțiile nosocomiale se produc:

  • după mai mult de 48 de ore de la internare;
  • până la 3 zile de la externare;
  • până la 30 de zile după o intervenție chirurgicală;

Cele mai frecvente infecții nosocomiale sunt infecțiile plăgilor chirurgicale, infecțiile căilor respiratorii inferioare, infecțiile tractului urinar și infecțiile de la nivelul fluxului sanguin.

Prevalența cea mai înaltă a infecțiilor nosocomiale este în unitățile de terapie intensivă și în secțiile de chirurgie și ortopedie. Ratele cele mai crescute ale acestor infecții sunt evidențiate printre pacienții cu susceptibilitate mare din cauza vârstei (copiii mici, prematurii și vârstnicii), a bolilor cronice și/sau a tratamentelor imunosupresoare.

Tipuri de infecții nosocomiale

Cele mai frecvente exemple de infecții nosocomiale sunt cele cu bacterii intraspitalicești: Escherichia coli, Staphylococcus aureus, Enterococcus spp., Pseudomonas aeruginosa, Klebsiella spp., Clostridium difficile, Enterobacter spp., Proteus spp. și Acinetobacter spp.

Există nenumărate virusuri care pot cauza infecții nosocomiale: virusurile hepatitelor B și C; rotavirus și enterovirusuri; virusul sincițial respirator, citomegalovirusul, HIV, virusul Ebola, virusuri gripale, virusuri herpetice, SARS-CoV-2 etc.

De asemenea, paraziții și fungii pot cauza infecții asociate asistenței medicale: Candida albicans, Aspergillus spp., Nocardia, Pneumocystis carinii, Cryptococcus neoformans, Cryptosporidium). Aceste infecții apar de obicei în cazul unui tratament prelungit cu antibiotice și în cazul imunodepresiilor severe.

Simptome de infecție nosocomială

Infecția plăgilor chirurgicale are ca principale simptome: secreția purulentă din țesuturile superficiale și/sau profunde ale plăgii operatorii, dehiscența (deschiderea) spontană a plăgii operatorii sau redeschiderea acesteia de către chirurg în cazul în care cel puţin una din următoarele simptome sunt prezente: febră peste 38°C, durere sau sensibilitate locală cu condiţia unei culturi pozitive din prelevatul de secreţie sau ţesut din plaga interesată.

În cazul infecțiilor căilor respiratorii principalele simptome sunt: apariţia unei expectoraţii sau schimbarea caracterului expectorației anterioare, hemocultura pozitivă cu floră microbiană patogenă, demonstrarea agentului patogen din aspiratul transtraheal, prelevat bronhoscopic sau bioptic, infecția demonstrată prin explorări de imagistică (CT, MR, sau Ecografie), etc.

Potrivit legislației naționale în vigoare, spitalele asigură condiţii de investigații medicale, tratament, cazare, igienă, alimentație şi de prevenire a infecțiilor nosocomiale și răspund pentru calitatea actului medical, pentru respectarea condiţiilor de cazare, igienă, alimentație şi de prevenire a infecţiilor nosocomiale, precum şi pentru acoperirea prejudiciilor cauzate pacienţilor.

Astfel, unitățile medicale, pe lângă rolul de reparaţie, au și un rol de prevenție. În această privinţă unităților medicale, prin angajați, le revine obligația de a evita orice risc de îmbolnăvire a pacienților aflați sub supravegherea acestora. În cazul în care nu se mai poate preveni apariția unor infectări, unităților medicale le revine obligația de a aplica un tratament corespunzător pentru vindecare și reducerea prejudiciului ce li s-ar cauza pacienţilor prin infecțiile dobândite pe parcursul spitalizării.

Art. 644 alin. (1) lit. a) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii stipulează că unităţile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse in activitatea de prevenţie, diagnostic sau tratament, in situaţia in care acestea sunt consecinţa infecţiilor nosocomiale, cu excepţia cazului când se dovedește o cauză externă a infectării.

Unitățile medicale au obligația să ia toate măsurile necesare pentru evitarea infectării pacienților pe durata spitalizării. Această obligație este una de rezultat în cazul prevenirii infectării pacienţilor – astfel cum rezultă din coroborarea dispozițiilor legale în materie (Ordinul M.S. 1101/2016, Legea nr. 95/2006 și Legea nr. 3/2021).

În condiţiile în care rezultatul urmărit nu s-a produs (evitarea infectării), culpa unității medicale se prezumă, revenind acestuia din urmă sarcina de a dovedi că infectarea pacientului a fost consecinţa unei cauze străine, neimputabile unității medicale (spre exemplu, unitatea medicală dovedește că pacientul prezenta o infecție la internare).

În măsura în care unitatea medicală nu va reuși să dovedească faptul că infecția a fost de cauză străină, este angajată răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, iar pacientul va avea dreptul la repararea integrală a prejudiciului material și moral ce i s-a cauzat.

În practica judiciară națională, se regăsesc numeroase hotărâri judecătorești prin care instanțele de judecată au obligat diferite unități medicale la plata unor despăgubiri semnificative în favoarea unor pacienți care au contactat infecții nosocomiale cu diverși agenți patogeni.

Dintre aceste hotărâri, două atrag atenția în mod special atât prin cuantumul despăgubirilor oferite pacienților, cât și prin gravitatea consecințelor infecției asupra sănătății pacienților.

Într-o speță, ca urmare a faptului că o pacientă a contactat virusul HIV pe durata spitalizării într-un spital de urgență din România, instanța de judecată a acordat pacientei despăgubiri în valoare de 1 milion de euro, reprezentând daune morale.

Într-o altă speță, un pacient a dobândit Stafilococul auriu (meticilino rezistent) după efectuarea unei intervenții chirurgicale într-o unitate medicală din țară, care i-a cauzat o infirmitate. Constatând vinovăția unității medicale, instanța de judecată a obligat-o să plătească pacientului daune morale în cuantum de 500.000 euro.

LinkedIn
Facebook
Twitter
andrei tarau - avatar

Andrei Tărău

Cu o experiență practică de peste 10 ani în domeniul dreptului, Andrei Tărău este titularul Cabinetului de avocatură omonim și este motivat și pregătit să ajute clienții din toată țara în rezolvarea litigiilor de malpraxis medical.

Call Now Button