La momentul adoptării Codului Penal (Legea 286/2009), infracțiunea de hărţuire a reprezentat o adevărată noutate în sistemul penal român, deoarece aceasta nu a fost reglementată de varianta anterioară. Astfel, au existat o serie de nelămuriri cu privire la necesitatea incriminării faptei menţionate. Răspunsul a fost sugerat de însăși realitatea socială.
Nu de puţine ori, în practică, au putut fi observate situaţii în care autorul urmărea victima, creând acesteia o stare de nesiguranţă. Însă, de regulă urmărirea avea loc în spațiul public, fără a se exercită vreun act de amenințare, constrângere sau orice altă acțiune ce ar fi intrat sub incidența vreunui text de lege. Prin urmare, chiar dacă astfel de comportamente prezentau o latură negativă, poliţia transmitea victimei că acţiunea de a fi urmărită nu reprezintă o infracțiune. Cu alte cuvinte, în reglementarea veche nu exista un text de incriminare care să protejeze libertatea fizică sau psihică a persoanei.
Totodată, prin intermediul expunerii de motive a actualului Cod Penal, legiuitorul subliniază faptul că, introducerea faptei constituie un răspuns cu privire la numeroasele cazuri existente în care diferite persoane, cu precădere femei, sunt așteptate și urmărite pe stradă sau în alte locuri publice ori sunt agasate cu ajutorul mesajelor telefonice sau pe diverse aplicaţii de socializare, toate acestea cu scopul de a crea o stare de temere sau de îngrijorare persoanei în cauză. Potrivit unui raport publicat de către Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA), aproximativ opt din zece tinere cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani se tem de un eventual episod care priveşte hărțuirea.
De asemenea, legiuitorul a avut în vedere şi alinierea cadrului penal român la alte sisteme de drept europene în care asemenea infracţiuni existau deja, precum Public Order Act 1986 și Protection from Harassment Act 1997 din Marea Britanie. În acest context, legiuitorul a optat pentru incriminarea celor mai frecvent întâlnite modalități de săvârşire a faptei. Aşadar, urmărind perspectiva incriminării și structura laturii obiective, apreciem că infracțiunea urmărește protejarea libertății psihice a persoanei. În principiu, această libertate poate fi lezată de acţiuni care stârnesc victimei o stare de temere.
Cum defineşte legea infracţiunea de hărţuire?
Potrivit art. 208 C.pen., hărţuirea reprezintă fapta celui care, in mod repetat, urmărește, fără drept/interes legitim, o persoana ori îi supraveghează locuința, locul de muncă sau alte locuri frecventate de către aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere, şi care se pedepsește cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă.
Plus, dispoziţiile Codului Penal încadrează drept hărţuire şi efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanță, care, prin frecvență sau conținut, îi cauzează o stare de temere persoanei. Această formă a infracţiunii se pedepsește cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.
De reţinut, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Care este structura infracţiunii de hărţuire?
De regulă, schemă de analiză a unei infracţiuni priveşte:
- Obiectul material,
- Subiecții infracţiunii,
- Latura obiectivă,
- Latura subiectivă.
În cazul ambelor forme reglementate, infracțiunea este una cu subiect activ general, fapta putând fi comisă atât de către o persoană fizică, cât și de către o persoană juridică. Spre exemplu, putem vorbi despre hărţuite atunci când o persoană juridică, cu ajutorul personalului angajat, urmărește victima, salariat al unei firme concurente, pentru a-i stârni acesteia o stare de temere.
Din perspectiva conduitei incriminate, primul alineat se referă la fapta celui care în mod repetat urmărește fără drept sau fără un interes legitim o persoană ori îi supraveghează locuința, locul de muncă sau alte locuri frecventate de către aceasta. Totodată, a doua formă reglementată are în vedere efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanță (email, chat, Skype, WhatsApp etc.).
Deoarece legiuitorul a impus existenţa unei anumite repetabilități, hărţuirea face parte din categoria infracţiunilor de obicei (infracțiune al cărui element material se realizează prin repetarea acțiunii tipice de mai multe ori). Pe de altă parte, suntem de părere că pot exista diverse alte situaţii în care o singură urmărire cauzează victimei o stare de temere. Spre exemplu, în timpul nopţii o persoană mascată urmărește de la distanță victima în drumul acesteia la birou spre casă o perioadă de timp îndelungată.
Noţiunea de locuri supravegheate implică atât locuința victimei cât și alte locuri cunoscute de aceasta care privesc viaţa privată cum ar fi locul de muncă, restaurantul preferat, parcul frecventat de victimă pentru activităţi de relaxare etc. Ca regulă, este necesar ca urmărirea/ supravegherea să fie realizată fără drept. Astfel, supravegherea efectuată de poliția judiciară, Serviciul Român de Informații, inclusiv urmărirea victimei de către un detectiv particular sau jurnalist de investigaţie nu poate fi considerată hărţuire.
Deci, în cazul infracţiunii prezentate, este realmente necesar ca actele de executare să cauzeze victimei o stare de temere. Prin “temere” se înţelege capacitatea victimei de a realiza sau măcar presupune că este urmărită sau supravegheată. În lipsa acestui criteriu, starea de frică, nelinişte nu poate constitui un element provocator.
Momentul de consumare al faptei nu se raportează doar la caracterul repetat al infracţiunii, ci și la producerea unui rezultat predeterminat la nivelul victimei. Atingerea rezultatului menţionat implică consumarea faptei şi ulterior, epuizarea în momentul încetării conduitei.
Cu privire la forma de vinovăție cerută latura subiectivă, infracţiunea de hărţuire se poate comite cu intenție directă sau eventuală. În cele din urmă, aşa cum reiese şi din textul de lege, sancţiunile prevăzute de lege sunt închisoare de 3 la 6 luni sau amendă. Pe de altă parte, tentativa (punerea în executare a intenției de a săvârși infracțiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu și-a produs efectul) nu este pedepsită.
Andrei Tărău Cabinet de Avocat oferă soluţii în conformitate cu nevoile fiecărui client, inclusiv pentru aspecte care vizează diverse infracţiuni. Scopul nostru: apărarea drepturilor tale și soluționarea dosarului într-un termen rezonabil.
Principalele surse de informare:
- Codul Penal (Legea 286/2009),
- S. Bogdan, D.A. Şerban, Codul Penal. Partea specială. Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2017.
- Imagine: Pixabay
